Dezintegrare

Te vad azi iar ranjind amar,
caci fata te tradeaza.
Ai numai ganduri de cosmar
si mintea-ti delireaza.

Te lupti amarnic sa existi.
Mocirla te inghite.
Cum de tu inca mai rezisti,
cand moartea te alinta?

Ce eu am, vrei al tau sa fie,
de la parinti vinzi totul
si fugi ca dracu de tamaie,
dar nu opresti prapadul.

Iti dai si sufletul pe-un gram!
Trezeste-te odata!
La furturi ai deja program
si-o bila-i viata toata.

Te striga Corbu’, nu Mihai,
in stare ai fi de-omor,
otrava dulce de nu ai,
caci oasele te dor.

Dezintegrarea ti-o tot duci,
celula-ti urla-n vene,
dar vrei de tine iar sa fugi
si marf-astepti cu lene.

Oglind-aproape nu-ti mai e.
Bolnav esti, stii prea bine.
Slabit cu ochii goi in cap,
te vezi, dar nu pe tine.

In luciul rece-apare-ades’,
cu buze vineti, rupte,
Un ins plapand cu chipul sters,
la tine sa se uite.

Cand dintii ti-au cazut pe rand,
jurai: “Ma las acuma!”
Era insa numai un gand…
Ce sita-ti este mana!...

Nu mai ai somn, pat, masa, casa.
Azi vrei o bila, maine trei.
Viata se scurge si te lasa,
dar nu te-opresti. Tot iei si iei.

Te tarai zilnic disperat
intre pamant si groapa.
“De maine am sa fiu curat!”, promiti,

dar ce putini mai scapa…