26 octombrie 2007

La o cafea

Stau cu vechile mele prietene la o cafea.
Eu si Inocenta ne cunoastem de multa vreme. Ma uit la ea si cuvintele au inghetat in turturi, intr-o clipita. E batuta, violata si acuzata de preacurvie. Plange incetisor si isi sterge, tremurand, lacrimile ce-i aluneca pe ranile-i sangerande, folosindu-si toata palma ei mica. De fiecare data cand e calcata in picioare de rivala ei Realitatea, vine sa-mi povesteasca ce i s-a intamplat, si ceva se rupe in mine sa o vad in halul asta. E doar un copil si asa va ramane mereu. Oamenii din jurul meu, care pe a lor au ucis-o, zac de mult in compania noului lor prieten Cinismul si se imbata la un pahar cu apa rece, ca lumea e numai intr-un singur fel... cel pe care ochii lor, bolnavi acum de glaucom, pot sa-l vada.
Ajutorul pentru Ceilalti si sora lui Buna Cuviinta, stau tacuti si nu stiu ce atitudine sa ia. Aceasta intalnire de taina din sufletul meu incercam sa o tinem in mare secret. Exista multi binevoitori care s-ar oferi la orice ora sa ne ajute, anuntand Pazitorii Lumii Perfecte ca sa revenim pe calea cea buna, calea pe care toata aceasta mare de oameni merge incet, cu capul plecat, in acceasi directie... spre uniformizare si ne... simtire.

Increderea, in haine de inchisoare, e acuzata de Prostie. Ca sa-si marturisesca vina de a se fi nascut si a exista, a fost supusa celor mai crude torturi. A rezistat cu stoicism, chiar daca uneori urletele ei m-au naucit, si de durere nu ma mai puteam concentra la ce se derula in viata mea. Nu a marturisit inca nimic nimanui. Nici nu ar avea ce, dar a reusit sa evadeze si de aceasta data. Stam ca pe ace sa nu o fi vazut careva la mine si sa vina sa o ia pe sus de langa noi.

O alta veche prietena si ea in suferinta, e insasi Dorinta de Apropiere si Afectiune. A platit bani grei pentru numeroase operatii estetice, care sa o ajute sa se transforme in Distanta sau Izolare, dar nici una nu a reusit altceva, decat sa o multileze mai rau. Carnea ii atarna tumefiata pe oasele-i firave. E o priveliste cumplita si incerc sa o ingrijesc de fiecare data, cum stiu mai bine.

Vom rezista in continuare, ca si pana acum, intre ruinele fumegande ale acestei lumi cu maruntaiele imputite imprastiate peste tot, dar o vom face in felul nostru...

2 comentarii:

Anonim spunea...

somehow, it should have never been a confession..
nu stiu de ce azi toate lucrurile astea sunt saracite, violate, si puse in fata unui zid plouat cu pietre..

ce bine ca ne-a ramas tacerea!

Anonim spunea...

Ehe maica... Uneori, ceea ce se intampla in lume ne afecteaza si pe noi... mai ales cand traim foarte aproape de aceasta... Poate ceea ce doare cel mai tare e nepasarea unora si neincrederea altora (sau poate combinatia aceasta la aceasi persoana).

Dar thats ok, atata timp cat in interior tu esti tu, si stii foarte bine asta, they'll never get there... Decat in masura in care tu le permiti... Si... macar in anumite scopuri... e de dorit ca cineva sa intre...