o femeie

In intunericul camerei de o raceala dusmanoasa se vede in lumina unui monitor o silueta de femeie. Sunetul tastelor si realitatea viruala sunt singurele fire invizibile care o tin agatata de iluzia unei lumi careia simte ca nu-i apartine, cu care nu are prea multe in comun si in care nu reuseste sa-si faca un loc doar al ei. Si toate acestea, consumate in timpul rezervat construirii fericirii ei. Numai a ei. E timpul care i se scurge mereu printre zile, inainte ca macar sa-i fi putut gusta aroma de tinerete...

Azi e trista. O incearca inexplicabil o presimtire sumbra, desi nimic din ce s-a petrecut pana in acest moment al zilei nu i-a lasat impresia ca are de ce sa se teama. Accepta inca o data sa renunte la caldura camerei ei pentru a fura aceasta gura de aer care o ajuta sa-si aduca furia la viata. Sa o descarce aici ca sa mai poata trai curat inca o zi. Aceasta e adevarata ei lume. Cea care o chinuie si pe care o chinuie pentru a da nastere unor altfel de flori ale sufletului: cuvintele care ii exprima sufletul, in toata nuditatea lui.

Azi ea vrea ca lumea aceasta care priveste totul dintr-n unghi stramb, sa stie. Sa stie ce a trait, ce simte, ce vrea si mai ales de ce este ea asa. Azi vrea ca tot ceea ce a fost sa nu fi existat. Vrea ca tot ceea ce nu vor ei sa vada sa li se fixeze intre pleoape in asa fel incat sa nu mai poata inchide ochii, spunand ca nu exista. Azi ea vrea ca lor sa le pese. Dar, are sens zbaterea ei? Se vor trezi ei oare din somnul lor dulce? Le va pasa vreodata? Si daca le va pasa va schimba asta cu ceva viata ei? Dar a celor care vor trai ce a indurat ea?

O cunosc pe femeia asta de putina vreme, insa stiu atatea lucruri despre ea, fie ele spuse sau doar intuite, incat am senzatia ca ne stim de-o viata...