Iubind… divin

Traind zi de zi pentru ca noaptea sa mor ca sa renasc in dimineata urmatoare,
am dat intr-o zi in zborul meu liber, peste un inger care se pierduse printre oameni.
Bantuia ratacit, batand pamantul cu talpile goale si ranite de cioburile unor vieti omenesti pustiite si lipsite de sens, fara ca macar sa stie ca sangereaza degeaba... pentru ca el are aripi…
Intalnirea noastra ne-a facut sa ne vedem unul pe celalalt si fiecare separat mai bine,
pentru ca purtam in noi un fel de revers al celuilalt, ca o oglinda ce ne-a aratat cum suntem cu adevarat
si ne-a facut sa ne constientizam miezul de iubire pe care Dumnezeu l-a uitat in fiecare dintre noi.
Astfel, eu am realizat ca pot sa traiesc continuu si frumos fara sa mai mor in fiecare zi,
iar el a putut sa vada ca are aripi si poate zbura cu ele, inger fiind, cand vrea.
De atunci, cine e suficient de atent sa observe trecatorii,
poate vedea uneori un barbat si o femeie fericiti,
care lasa din greseala sa le scape in urma… un fulg discret de inger…