Zbatere

Esti din nou incarcat de tensiuni existentiale care nu te lasa sa-ti traiesti pe deplin bruma de bucurie pe care o poti obtine uneori de la doamna viata. Ai impresia ca ti se cuvine orice reusita fara sa faci vreun efort. Ei bine, mai gandeste-te, drag muritor...

Ai incercat de atatea ori sa-ti impui sa fii puternic si sa nu te lasi cucerit de ranjetul putred al axietatii, dar mirosul ei iti biruie narile orice vechi metode de aparare ai aplica. Stii ca ai nevoie de solutii proaspete care sa dea rezultate si le cauti cu infrigurare, ori de cate ori starea asta nenorocita pune stapanire pe tine si toate incep sa capete dimensiuni insuportabile.

Oare ce fac altii de par sa reziste incercarilor sau macar sa iasa la suprafata constant? Ce mama naibii iti lipseste tie sa iesi invingator? Si mai ales de ce ti se intampla asa ceva, cand te chinui atat de mult sa mentii un echilibru in tot ce faci, ca sa nu o iei razna sau inapoi in trecut?

Conceptele iti scurcircuiteaza sinapsele intr-un du-te-vino fara limita... "De ce, de ce?... " este tot ce gandesti o vreme. Intr-un tarziu, numai moartea clinica a oricarei urme cat de mici de vointa, face in sfarsit ... LINISTE. Zacand intr-o balta de dezamagire, te bucuri de ea, ca de ultimul fir de aer inspirat cu nesat inainte de sugrumarea totala, si putin iti mai pasa ca din miile de solutii pe care rational le ai, nu reusesti sa incropesti nimic pe baza caruia sa te pui la loc pe picioare.

Pana cand chinul asta? Si pana cand sa cazi si sa te ridici, sa urci si sa revii de unde ai plecat, sa iei urcusul in piept iar si iar...? Furia te inneaca si te otraveste ca nimic altceva. Neputinta iti apasa jugul cu forta nefirescului pe care tot incerci sa-l eviti. Vrei sa fugi in orice directie, indiferent cat de rau stii ca e sau iti face. Vrei sa nu mai vezi, simti, auzi, gandesti, existi... in acest fel...

Tot efortul se vrea a duce la eliberare. Te simti cumva eliberat? Si daca nu, ce se intampla de nu te simti asa, ma rog frumos? Nu reusesti sa fii ca ei, nu? Standardele lor taie in carne vie parti dragi tie si te lasa sa zaci cu sare pe rani. Dar dai din coada in continuare, cat poti de gingas ca sa te incadrezi. Latri, lasi capul jos, musti uneori, numai sa-ti croiesti drum. Si cum ziceai ca te simti cand te calca in picioare? Ce spui? Te sufoci? Iti vine sa-i si sa te desfiintezi? Nu ti se pare corect? Nimic nu e corect pe lume... Ce ar fi totusi sa incerci sa fii si sa faci ca tine? Asa cum esti tu si ai nevoie... Mai da-i dracului pe aia pe care-i crezi perfecti! Daca ai trai in pielea lor ai vedea ce viata de rahat au si/sau cate suturi isi dau sa se suporte ei insisi. Sau poate nu... Oricum, ai vedea ca si multi altii sufera, au indoieli, dezamagiri, lupte interioare, dar au invatat sa ia in seama numai ceea ce e cu adevarat important, si mai ales sa joace teatru ... mai bine decat tine...

INCEARCA, ASADAR, SA FII FERICIT CU TINE ASA CUM ESTI SI CUM AI REZULTAT DIN EXPERIENTELE TALE ANTERIOARE. Nu e o crima sa fii diferit. Dimpotriva, asta e toata ideea. Fii un individ, nu o carpa. E e o crima sa te anulezi sau sa te conformezi unor reguli care nu-ti aduc nimic pozitv. Nu te va caracteriza ce va iesi in final.

Stiu ca e greu sa-ti invingi obisnuita si mai stiu ca schimbarea te costa mai mult decat o noua nastere in forma psihica la care iti doresti sa ajungi, dar mai stiu si ca in final, daca perseverezi se poate reusi. Viata la care tanjesti, de care auzi rar, dar constant ca de o lume ireala, exista nestingherita si fara tine, stii bine, numai ca daca ti-o doresti, poate nu ai luptat inca cu armele potrivite sa ajungi la ea.

Din pacate fara sa te accepti, ca sa-i poti accepta pe ceilalti asa cum sunt ei, fara sa-ti doresti sa-i schimbi dupa himerele din capul tau sau "spre binele lor", ai sa te invarti in jurul propriei cozi la infinit.

The rest of the world may be there for you or not , but you still need to learn how to live your life in your own shoes, with your own decisions and do this smiling... Trust me on this one! ;)